Jump to content România-Română
HP.com home Products and Services Support and Drivers Solutions Cum să cumpăr?
» Contactează HP
HP.com home
Newsroom home   >  News releases

Cartuşele HP originale eclipsează cartuşele reîncărcate & refăcute

» 

Informaţii despre companie

» Newsroom home
» News releases
» Arhiva
» Premii
» Articole de fond
» RSS Feeds
Aici începe conţinutul
2006-07-17
 

Un studiu realizat la comanda HP de o organizaţie specializată, independentă, evidenţiază calitatea şi fiabilitatea consumabilelor HP pentru imprimante

Într-un studiu recent realizat de QualityLogic la solicitarea HP, cartuşele HP pentru imprimante  s-au dovedit a fi mult mai fiabile decât cele reîncărcate şi refăcute, oferind în acelaşi timp o calitate superioară a tipăririi.

La testul de fiabilitate, studiul QualityLogic a arătat că, în medie, 70% din cartuşele HP inkjet reîncărcate manifestă unele probleme de fiabilitate, comparativ cu numai 2% în cazul cartuşelor originale HP. În mod similar, circa 80% din cartuşele HP cu toner, refăcute, au probleme de fiabilitate, comparativ cu numai 2% în cazul cartuşelor HP originale.

La testul pentru calitatea imprimării, cartuşele inkjet reîncărcate au tipărit, în medie, de trei ori mai multe pagini de calitate slabă decât cartuşele inkjet HP. Iar în cazul cartuşelor cu toner, cartuşele refăcute au tipărit, în medie, de peste 20 de ori mai multe pagini de calitate slabă decât cartuşele HP.

“Am afirmat întotdeauna că folosirea de cartuşe HP noi cu imprimante HP le garantează clienţilor o calitate şi fiabilitate a tipăririi superioare. Acum, avem confirmarea afirmaţiilor noastre prin rezultatele testelor externe, comandate de HP uneia dintre cele mai mari şi mai calificate organizaţii independente din lume de asigurare a calităţii, care asigură servicii de testare pentru toţi producătorii importanţi de imprimante care îi solicită acest lucru”, spune Vincent Vanderpoel, vicepreşedinte şi director general al diviziei de consumabile IPG din cadrul HP EMEA. “Suntem de acord că utilizatorii au posibilitatea de alegere, ne dorim însă să îi ajutăm să fie informaţi pentru a lua cea mai bună decizie şi să înţeleagă preţul pe care trebuie să îl plătească atunci când folosesc consumabile HP care nu sunt originale”.

HP cheltuieşte  anual un miliard de euro în cercetare şi dezvoltare pentru a produce imprimante, cartuşe de imprimare, cerneluri, tonere şi hârtie care să funcţioneze împreună ca un sistem de imprimare unitar pentru a asigura o calitate şi o fiabilitate deosebite la preţuri accesibile. HP nu se opune reîncărcării cartuşelor sale, totuşi, clienţii care optează pentru folosirea cartuşelor reîncărcate sau refăcute nu se vor bucura de calitatea, fiabilitatea şi beneficiile tehnologice pe care le asigură cartuşele HP originale.

QualityLogic este una dintre cele mai mari şi mai calificate organizaţii independente din lume pentru asigurare a calităţii, printre clienţii căreia se află majoritatea companiilor din Fortune 100.  Ea furnizează, de peste 17 ani, o gamă vastă de instrumente şi servicii de testare pentru cei mai importanţi producători de imprimante.

Studiul comparativ de fiabilitate realizat de QualityLogic(1) a testat calitatea şi fiabilitatea noilor cartuşe de imprimare HP comparativ cu 13 branduri de cartuşe inkjet pentru imprimantele HP DeskJet 6122 şi HP PSC 1350, precum şi pentru 12 branduri de cartuşe cu toner color refăcute pentru imprimantele HP LaserJet 4650(2). Cele 13 branduri de cartuşe inkjet reîncărcate au fost alese astfel: 8 din America de Nord, 4 din Europa şi unul din Asia Pacific, iar brandurile pentru cartuşele de toner color au provenit: 6 din America de Nord, 5 din Europa şi unul din Asia Pacific.

Despre HP

HP este o companie furnizoare de soluţii tehnologice destinate consumatorilor individuali, întreprinderilor şi instituţiilor din întreaga lume. Oferta companiei cuprinde infrastructură IT, echipament de calcul şi acces de uz personal, servicii globale şi soluţii de imprimare şi prelucrare a imaginii. În ultimele patru trimestre financiare, încheiate la 30 aprilie 2006, veniturile obţinute de HP au totalizat 88,9 miliarde USD. Mai multe informaţii despre HP (NYSE, Nasdaq: HPQ) puteţi găsi la www.hp.com.

 

(1) Studiul comparativ de fiabilitate a fost realizat de QualityLogic în septembrie 2005 la comanda HP. Au fost comparate mostre ale unui număr de 28 de cartuşe HP inkjet color şi 22 de cartuşe HP inkjet negre  cu o medie de 19 cartuşe color şi 11 cartuşe negre per brand. Cartuşele HP 45 şi HP 78 au fost testate pe imprimanta HP Deskjet 6122, iar cartuşele HP 56 şi HP 57 pe imprimanta HP PSC 1350. Au fost testate modele de cartuşe comparabile, refăcute, de la următoarele branduri: PC World (UK), Pelikan (Germania), Tesco (UK), WeCare (Olanda), Basix (US), Cartridge World (US), Corporate Express (US), Nu-Kote (US), Office Depot (US), OfficeMax (US), Rhinotek (US), Universal (US), Print Rite (Asia Pacific).

Au fost testate în total 376 de cartuşe cu toner color şi 52 de artuşe HP. În medie, au fost testate în total  32 de cartuşe cu toner refăcute pentru fiecare brand (11 negru, 4 cyan, 11 galben şi 6 magenta), precum şi 52 cartuşe HP LaserJet.(18 C9720A negru, 8 C9721A cyan, 16 C9722A galben şi 10 C9723A magenta). Au fost folosite 26 imprimante color LaserJet 4650 (Q3668A), câte două pentru fieare brand. Au fost testate numai 24 cartuşe cu toner Pelikan, deoarece QualityLogic nu a reuşit să obţină cartuşele necesare de la producător. Brandurile pentru cartuşe refăcute folosite în teste au fost: Corporate Express, Elite Image, GRC, Image Excellence, Office Depot, OfficeMax, K&U Printware, Kores, Lyreco, Pelikan, Supplies Team, Best Jet.

 (2) Modelele de cartuşe testate au fost alese dintre cele cu cel mai mare impact pe piaţă pentru noile imprimante, care au putut fi achiziţionate pentru testare.


Printable version
Privacy statement
Using this site means you accept its terms
© 2008 Hewlett-Packard Development Company, L.P.