HP a anunţat încetarea sponsorizării echipei BMW WilliamsF1 la sfârşitul sezonului 2005.
HP a fost sponsorul principal al echipei BMW WilliamsF1 începând din sezonul 2000 al Formulei Unu. În cele şase sezoane, HP a avut un parteneriat de succes cu echipa BMW WilliamsF1 ca furnizor de tehnologie în sportul în care tehnologia joacă un rol extrem de important.
“A fost un succes de imagine la nivel mondial şi un parteneriat tehnologic excelent pentru HP”, afirmă Cathy Lyons, vicepreşedinte executiv şi director de marketing la HP. “Ne-am îndeplinit obiectivele şi este un moment natural pentru HP să finalizeze acest parteneriat. Le dorim să aibă succes în noua direcţie pe care o vor aborda în sezonul următor”.
Numai în anul 2005, prezenţa HP la Formula Unu a fost deosebit de eficientă, fiecare din cele 19 Grand Prix-uri fiind urmărite de aproximativ 160 de milioane de spectatori din peste 200 de ţări. Parteneriatul a contribuit la situarea pe podium la peste 42 de concursuri, inclusiv la obţinerea a 10 victorii de Grand Prix. Echipa s-a situat pe locul doi la campionatul constructorilor în anii 2002 şi 2003.
Contribuţia tehnologică a HP a fost majoră pe întreaga durată a parteneriatului, ajutând echipa WilliamsF1 să-şi diminueze costurile operaţionale şi să-şi maximizeze investiţia în inovaţie.
“HP a avut o contribuţie importantă la rezultatele echipei din ultimii şase ani, creând o bază tehnologică şi o abordare informatică, care ne-au situat în faţa echipelor de Formula Unu din acest punct de vedere”, declară Sir Frank Wiliams, patronul echipei BMW WilliamsF1.
HP va continua să fie sponsor principal al echipei BMW WilliamsF1 până la sfârşitul sezonului 2005 şi va colabora strâns cu echipa pentru obţinerea celor mai bune rezultate posibile în circuitele din Brazilia, Japonia şi China.
Despre HP
HP este o companie furnizoare de soluţii tehnologice destinate consumatorilor, întreprinderilor şi instituţiilor din întreaga lume. Oferta companiei cuprinde infrastructură IT, echipament de calcul şi acces de uz personal, servicii globale şi soluţii de imprimare şi prelucrare a imaginii. În ultimele patru trimestre financiare, încheiate la 31 iulie 2005, veniturile obţinute de HP au totalizat 85,2 miliarde USD. Mai multe informaţii despre HP puteţi găsi la www.hp.com.